Răscruce                                                                   
                                                                                            sus
Mereu m-am aflat la răscruce,
Spre ce, spre unde şi când
Trebuia purtată o cruce
Dar, n-am făcut-o tăcând.

Ş-atunci m-am aflat la răscruce,
Când trebuia să aleg...
Calea în viaţa-i o CRUCE,
Târziu aveam să-nţeleg.

Am ajuns în timp la răscruce,
Speriat-am cătat tot în SUS.
Mi-am adus aminte de CRUCE
Şi bune şi rele am dus...

Mă aflu din nou la răscruce.
Mai caut şi acum un răspuns.
Nădejdea se află în CRUCE
Dar, gândul abia mi-a ajuns.

Ştiu că mă aşteapt' o răscruce
Şi-aştept ajutorul CERESC
În LUCRAREA ce duce la CRUCE
Ca să vreau şi să pot s-O-mplinesc.


Dacă
                                                                                            sus
Dacă mi-e dat să-nţeleg
Uneori şi cele ascunse
Doamne, m-ajută s-aleg
Doar cele de Tine pătrunse.

Dacă în inima mea
Se zbuciumă numai trecutul,
Doamne, m-ajută aşa :
Spre tine să fac începutul.

Dacă te caut într-una
Şi teama mă trage-napoi,
Doamne, mă prinde de mâna
Întinsă spre Mila de-Apoi.

Dacă mă duce păcatul
Pe căi ocolite, uşoare,
Doamne, opreşte-mi urcatul
De-aici, dacă sufletul moare.

Dacă sunt slab şi umil,
Iar vrerea nu e deşartă,
Mă cheamă, Doamne subtil,
Bătându-mi şi astăzi la poartă.

Dacă Te pot auzi
Şi vreau să-ţi urmez pe cărare,
Tu, Doamne, îmi poţi încălzi
Al inimii sloi c-o suflare.

Dacă TE chem tot mai des,
Iar chemarea nu e convinsă,
Doamne ajută-mi să ies
Din tunelul acesta, aprinsă !
 

Rugă
                                                                                            sus
Doamne, m-aproprii de Tine,
Cu sfială şi lacrimi amare...
E mult prea devreme ca mâine,
Să vină Sfârşitul cel Mare.

Te-am aflat şi nu cred că-i târziu
Să lucrez pentru ziua de ieri;
N-am ştiut sau n-am vrut ca să viu...
Poţi acum, orice preţ să îmi ceri !

Mai îngăduie-mi Doamne o vreme
Să-mi pot aminti şi să plâng
Păcatul cel mult, care geme
Purtat generaţii la rând.

Mă-ntoarce din calea pornită
Spre ţinte greşite, mereu.
Sub Cruce la Tine, smerită,
Iisuse ajung tot mai greu.

Dar, ştiu că uşa-i deschisă
De vreau şi nădejde mai am,
Golgota aceasta aprinsă
S-o urc pân-ajung la LIMAN.


Iisuse, scump izbăvitor
                                                                                            sus
Iisuse, scump izbăvitor
În vremea de păcate,
Ne dă al lacrimii izvor
Şi ne-noieşte-n toate.

Revarsă-Ţi bunătatea Ta
Pe-a noastre neputinţe
Ca să putem smeriţi purta,
A CRUCII suferinţe.

Să nu ne poticnim cumva
În drum pe ‘nalta-Ţi Cale.
Urcând mereu spre a avea
Nădejde şi iertare.

Ridică-ne privirea-n SUS,
În fiecare clipă
Să Te avem mereu, Iisus,
O ţintă fericită.

În zi sau în al nopţii ceas,
Când gândul ne tradează,
Strigăm, Iisuse, fără glas
O ! Vin de ne salvează !


Când...
                                                                                            sus
Când vremurile-s aspre
Iar sufletele goale
Plutesc fără luntre
Spre ţărmuri egale...

Când vânturi străine
Se-abat pe cărare,
Ne-acoperă urme
Ce duc la izvoare.

Când urechea se pleacă
La şoapte deşarte
Lăsăm să treacă
Un timp fără fapte...

Când ochiul adoarme
Şi nu priveghează,
Pierdute-s şi arme
Şi inger de pază.

Când pasul porneşte
La drum fără ţintă,
Distanţa sporeşte
Între noi şi izbândă.


A fost o vreme
                                                                                            sus
A fost o vreme când credeam
C-am rătăcit pe cale.
Şi ce-am pierdut nu mai găseam.
Nici poartă de-nturnare

Asta era, când nu ştiam
Ce mână m-ocroteşte.
Şi ca oricare pas făceam,
Cu rost şi nu orbeşte...

Dar, într-o zi mi s-a deschis
O Uşă spre LUMINĂ-
Când sufletul mi-era cuprins
De cea mai mare vină.

Am înţeles şi am simţit
Că e răspunsul care
Îl aşteptasem împietrit
La oriceşice intrebare.
        
        *     *    *
E primăvară-n viaţa mea
Îngheţul se topeşte ...
Şi mi-adus cu ea o STEA
Ce-n toate mă-noieşte.

A mugurit speranţa,
Tot sufletul-mi zvâcneşte
Vrând parcă soarele să dea
Sărutul CEL de OBŞTE !

Sosită-i vremea de arat,
Sămânţa-i pregătită.
Lucrând să am la secerat
Cununa mult râvnită.

Ştiu, azi, că drumul este bun.
Că mi-am găsit cărarea.
Smerit-aş vrea să pot să spun
Ce dulce e împăcarea !


Retrospectivă în duh
                                                                                            sus
În casa nostră ca-n toate cele creştine,
spre răsărit, la loc de cinste şi-nchinăciune
erai TU, DOAMNE, în toate ipostazele
căutate, găsite şi achiziţionate-n icoanele
împodobite cu ştergare lucrate de mână;
întodeauna lucrate de mână.
În ele, erau brodate rugăciunile noastre
de sănătate, de ploaie şi mai ales
de pază împotriva ispitelor...
Iar atunci când grija de multe
punea stăpânire pe minte,
fugar şi nedrept îndrăzneam, DOAMNE,
să ne-agăţăm disperat de CRUCEA-ŢI
pe care, tot noi oamenii, TE răstignisem.

           *            *             *
Te căutam atunci, ca şi mai târziu,
printr-un nesfârşit şir de întrebări vinovate;
Ai mei şi nici alţii, nu aveau răspuns
Prea multelor întrebări vinovate...
TE-am căutat în cărţi şi în oameni.
TE-am căutat în biserici şi-n mănăstiri
Şi, deşi TE priveam, rămâneai doar
o icoană spre care, fugar, îmi rosteam
rugăciunile de tot felul şi... atât.
Iartă-mă DOAMNE, că mi-ai dat ochii,
ochi ce se-ascundeau de LUMINĂ...
Şi, MI-ai dat auzul, spre ascultare...
Dar eu, mă rătăcisem pe marea
păgânului Ulise, fără să mă leg de catarg.


Departe
                                                                                            sus
Departe îmi sunt puişorii
Şi cuibul departe-am lăsat,
Pleca-vor ca mâine cocorii;
Eu, cale de-ntors n-am aflat.

Departe mi-e viaţa trecută.
La fel bucurii şi tristeţi.
Pe marea mereu zbuciumată
Navighez, aşteptând dimineţi.

Departe, mi-e gândul mereu
Şi inima mea-i tot, departe.
Cu mine, aici, sunt doar eu...
Iar nădejdea cu dorul mă-mparte.


Binecuvântată
                                                                                            sus
La multa rugăciune
A Sfinţilor Părinţi,
Ei, Te-au primit pe TINE,
Fecioară între Sfinţi.

Crescut-ai fost la templu
În spirit preacurat.
Să poţi primi CUVÂNTUL,
Ce-n Tine S-a-ntrupat.

La vreme cuvenită,
Când DOMNUL S-a-ndurat,
Ai fost Binevestită,
De daru-Ţi minunat !

Aşa cum
                                                                                            sus
Cum râul în mare,
Cum roua la soare,
Aşa se revarsă,
Aşa e de arsă,
Inima mea spre a ta,
Căutându-se.

Cum ziua, lumina,
Cum noaptea cu luna,
Aşa se salută,
Aşa se sărută
Dorul meu cu al tău,
Aşteptându-se.

Cum mama, pruncşorul,
Cum gândul cu dorul,
Aşa se adună,
Aşa se-mpreună
Grija mea cu a ta,
Priveghindu-se.

Cum nădejdea în sine,
Cum durerea de tine,
Aşa se zideşte,
Aşa mă răneşte,
Viaţa mea de a ta,
Despărţindu-se.


O stare
                                                                                            sus
Îndurerate zile
Departe de cei dragi...
Rămasă doar cu TINE,
Iisus, să nu mă laşi !

Mereu în căutare,
De ce ? Nu ştiu nici eu...
Mă poartă pe cărare
Cu TINE, vreau mereu !

Dă-mi lacrimi şi durere,
Să pot spală păcatul,
Să uit lumeasca vrere
Şi să-i gonesc oftatul.

Mă cheamă mai aproape
Sub aripă de înger,
Să fug de false şoapte
Şi al nepăsării ger.

O, Doamne milostive,
Ascultă-mi ruga plânsă,
Îndură-Te de mine
Şi-mi ia povara strânsă.


Dorinţă
                                                                                            sus
Iubire fără margini,
E ce aş vrea să am.
Să pot uita trecutul
În care mă pierdeam.

Iertare, nesfârşită,
E, ce nădăjduiesc.
Să pot afla-nceputul
În drumul creştinesc...

Credinţă cu tărie
În fiecare ceas.
Iar cântecul să-mi vie,
Cu glas şi fără glas.

Un imn de multumire
Să-ŢI pot cânta mereu.
Iisuse, Sfinte Mire,
Rămâi pe veci, al meu !


Un suflet fără rugăciune
                                                                                            sus
Un suflet fără rugăciune
E singur şi e trist mereu.
El nu cunoaşte bucuria
De a vorbi cu Dumnezeu.

Un suflet fără de credinţă
Este un veşnic călător,
Nu are timp de stăruinţă;
Se zbuciumă şi-i plin de dor.

Un suflet fără de nădejde
E poate lucrul cel mai greu
Şi orice val il poate pierde,
Fiindcă a uitat de Dumnezeu.

Un suflet care se intoarce
Din lupta vieţii-nvingător,
Este acela ce rămane
Întodeauna iertător

O ! Suflete în suferinţă,
Ce plânge cu păreri de rău,
Este primit' a ta căinţă
Şi-L poţi chema pe Dumnezeu.


Scrisoare, unei prietene
                                                                                            sus
Aş vrea să vină ziua
Să poţi să vezi vreodată
C-ai rătăcit cărarea
Ş-ai vrea să fii iertată.

Întoarce-te din drum
Că viaţa-i minunată !
Aceasta vreau să-ţi spun,
Târziu nu-i niciodată.

Priveşte-te-n oglindă
Măcar odată-n zi.
Întreab-o să-ţi răspundă:
Aşa ai vrut să fii ?

Nu te lăsa purtată
De valul tulburat.
Spre tărm, mereu înoată
Şi scapă de-necat.

Salvată din furtună,
Poţi prinde răsăritul.
Nimic să nu rămână;
Umbrind, cumva-nceputul.

Închide uşa care,
Nu se deschide toată...
Şi-alege altă cale,
Că viaţa-i minunată !


O altă scrisoare (aceleeaşi prietene)
                                                                                            sus
Că mâine e o nouă zi,
De vrei să-ţi aminteşti,
Târziu nicicând nu poate fi
Din rău să te opreşti.

Aruncă-ţi zgura ce s-a strâns
În ani de nepăsare.
Din sufletul mereu în plâns
Şi căutând uitare.

În vorbe multe, fără rost
Te-ascunzi de Adevărul
Ce-L recunoaşte orice prost.
Ridic' odată vălul !

Şi vezi lumina de-nceput,
S-ascult' al zilei şoapte...
Să-ţi pară rău, timpul pierdut
Lipsindu-te de fapte.

Că mâine e nouă zi
O ştii tu, chiar mai bine...
Ce vrei să ai, ce poate fi ?
Întreabă-te pe tine !

Şi răspunzându-ţi la-ntrebări
Ce ani te frământară.
Neânduplecată în schimbări,
Porneşte-ţi viaţa, iară !


Atunci când...
                                                                                            sus
La ceas de cumpănă şi jale
Când răul pare nesfârşit,
Mă-ntorc pe-ngusta Ta cărare,
Ştiind, că nu m-ai părăsit.

Când vremea este tulburată,
Iar oamenii-s răuvoitori
M-ascund pentru a mia dată,
În rugăciune şi-n cântări.

Şi dacă vine peste mine,
Noian de gânduri călător
Şi mai vârtos TE chem pe TINE
Să-mi vii, o, DOAMNE-n ajutor.

Atunci când ruga şi strigarea
Nu-mi pot aduce liniştea,
Ţi-aduc în ploi de primăvara,
Suspinul meu şi lacrima.

Apoi soseşte clipa dulce;
De pace şi de semănat.
Când gândul poate să se-ntoarcă
La lucru şi la ... închinat.

Mărire, Slavă ŢIE, DOAMNE
Şi Crucii TALE, Sfinţitor,
Din a păcatelor toamne,
Renaşte-mă curăţitor.


Pentru a nu suferi
                                                                                            sus
Atunci când poţi binele,
Chiar în toate zilele,
Încearcă mereu să-ţi spui
Că-l faci în numele Lui.

Atunci când uşa deschizi,
Mereu, pentru oricine.
În acela încearcă să vezi
Că-i EL şi vine la tine.

Atunci când pui pe masă
Şi vrei să dai ceva
Nu te gândi şi lasă
Doar LUI, răsplata ta.


Onomastică
                                                                                            sus
În zi de sfântă sărbatoare,
De care prin botez ai fost legat
M-apropii cu sfială şi o floare,
Să-ntorc puţin din darul ce mi-i dat.

Şi-L rog pe CEL ce-mparte Daruri Sfinte,
Ca să reverse din belşugul SĂU.
Să ne putem rugă mereu, fierbinte,
Cu dragoste pentru căminul tău.

Să-ţi fie viaţa numai sărbătoare.
Privind în SUS, mergând pe jos,
Putere, bucurie şi-mpăcare,
În dar, să le primeşti de la HRISTOS.


Binecuvântat
                                                                                            sus
Binecuvântă este
Casa plină de copii.
Dumnezeu de SUS veghează
Şi le cerne bucurii.

Binecuvântă-i mama,
Priveghind copii mereu,
Osteneala şi-ntristarea
I LE-alungă Dumnezeu.

Binecuvântat eşti tată
Care zi de zi lucrezi
Cu sudoare şi cu râvnă
Viaţa voastră-ncununezi.

Binecuvântaţi sunt fraţii,
Care ştiu să împletească,
Bucuria întâlnirii
Cu iubirea sufletească.

Binecuvântat e pruncul
Care astăzi se botează
Însoţească-se cu DOMNUL,
În toate cele ce urmează.


Omul
                                                                                            sus
Omul ! ca floarea ...
Răsare şi creşte.
Senină e zarea
Frumos înfloreşte.

Omu-i ca iarba ...
Rămâne-n picioare
Cât vântul şi ploaia
Nu-l bate prea tare.

Omul ! ca bradul ...
Tot drept ‘naintează
Când vremea şi răul,
Din crengi nu-i retează.

Omul i-o apă
De munte, izvor,
Porneşte curată
Ajunge nămol !

Omu-i puternic,
Când are credinţă.
Rămâne statornic,
Chiar şi-n suferinţă.

Ferice de omul
Ce poate s-aleagă,
Să fie cu DOMNUL
O viaţă întreagă.


De ce, pentru ce ?
                                                                                            sus
Există mereu întrebarea:
De ce ? Pentru ce tocmai mie ?
Răspunsul i-adânc cum e marea,
Negreşit într-o zi o să-ţi vie.

Nepătrunse par cele de SUS
Atunci când cătarea-i măruntă
Prea puţine-ntrebări, tu ţi-ai pus
Luând viaţa, ca pe-o <nuntă> !

Priveşte în lung şi în lat,
Dar nu uita să ridici,
Spre CEL ce pe SINE S-a dat
Continuă RUGĂ de-aici.

Înţelegând jertfa SA,
Ai să renunţi la-ntrebare.
Şi bucuros vei purta
Şi crucea-ţi, ca pe-o salvare.


A fi părinte
                                                                                            sus
A fi părinte e lucrul suprem.
Depinde de-a noastră voinţă,
Să-mpărţim din darul ce-avem
Mereu, cu altă fiinţă.

Binecuvântată-i o casă,
Cu fii şi credinţă deodată.
HRISTOS le rămâne la masă
Şi rugăciunea li-i ascultată.

Un frate, nu-i mult niciodată
Acolo, unde-i bunătate...
Şi bine şi greu laolaltă
Şi doi şi mai mulţi le împarte.
.......................................................

Părinte-i acela ce ştie
Să dea şi să ceară mereu
Cu răbdare şi hărnicie
Iubire, precum DUMNEZEU.


Iubeşte
                                                                                            sus
Iubirea-ţi dă putere
Să-nfrunţi furtuni şi mări,
Şi umpli din iubire
Pământul-ntreg cu flori.

Iubirea te ridică
Din orişice cădere,
De-ar fi oricât de mică
Ţi-aduce mângaiere.

Iubire-i bunătate
Lumină şi-ncercare.
Iubind le duci pe toate
Cerând în dar răbdare.

Să fii iubit e bine
Dar, nu cred că e rău
Lăsându-te pe tine
Să-mparţi din <darul> tău.

Iubeşte cu credinţă
Mereu, pe <soţul> tău
Dar mai cu stăruinţă
Pe FIUL, DUMNEZEU !


Vindecă, Doamne
                                                                                            sus
Vindecă-mă, DOAMNE, de neputinţă
Când vreau să pot să ajung
Sub cruce la TINE-n căinţă,
Nicicând drumu-mi pară prea lung.

Vindecă-mă, DOAMNE, de neştiinţă
Când vreau cele bune s-aleg.
Arată-mi chiar şi-n suferinţă
Cărarea pe care să merg.

Vindecă-mi, DOAMNE vederea
Pierdută-n păcate , mereu
Aprinde-mi în suflet nădejdea
Iertării păcatului greu.

Mă vindecă, DOAMNE, de toate
Ce vor să m-oprească din drum
Şi la VIAŢĂ fără de moarte
Părtaş, mă cheamă de-acum.


Lângă tine, Doamne
                                                                                            sus
Lângă TINE DOAMNE
Mă simt ca Acasă,
Chiar întrată-n toamne
Inima-i voioasă.

Lângă cruce TA
Gândul se smereşte.
Grija şi-ntristarea
Ea le risipeşte.

Lâng'a TA icoană,
Plec genunchii mei,
Lacrima sub geană
'Şi are rostul ei.

Lâng-al TĂU cuvânt
TU, mă ţii aproape.
Şi-mi aduci în gând
Aminte de moarte.

Lângă Maica-Ţi Sfântă
Aflu mângaiere
Sufletul meu cântă
Despre ÎNVIERE !


Dor
                                                                                            sus
Mi-e dor de casa părintească.
De mama şi de tata, dor...
Abia acum găsesc firească
Şi munca, dar şi cearta lor.

Întoarce DOAMNE, roata vieţii
Să pot să plâng timpul pierdut.
Din anii trişti ai tinereţii
Doar, pentru că nu TE-am ştiut.

Te rog, o, Sfinte TE îndură
Şi cerne peste dragii mei :
Lumina TA şi-a TA căldură
Să te cunoască acum şi ei.

Şi risipeşte norul care
Îi împresoară cu tristeţi;
Cu zbucium şi preocupare
Pentru micimea astea-i vieţi.

Nu mai credeam că o să vină
O zi, când viaţa mea şi-a lor
S-or impleti ca-ntr-o cunună
Cu Tine, DOAMNE, şi cu dor.

Deschide DOAMNE, a TA carte
La toţi copii şi la fraţi
Ca pregătiţi să aibă parte
De ospăţ, când vor fi chemaţi.


Gânduri la sfârşit de toamnă
                                                                                            sus
Cât galben şi cât ruginiu
E peste tot Pământul !
Se cuminţeşte tot ce-i viu
Şi vine ploaia, vântul ...

Cât gol ! În suflete-i pustiu
Şi-i multă suferinţă.
E toamnă.Oare-i prea târziu,
Să-l umplem cu căinţă ?

Cât timp pierdut ! De câte ori ?
Privindu-ne în parte,
Cu tâmple-atinse de ninsori
Nu ne-am temut de moarte?! ...

Câtă nădejde şi cât dor
În toamna vieţii noastre,
Ne împresoară ca un nor
De dincolo de astre !


Rugă pentru tineri părinţi
                                                                                            sus
Revarsă-ŢI, DOAMNE,
Din harul ceresc,
Acelor ce-n toamne
Cu drag TE primesc.

Le adu bucurie,
Nădejde şi milă.
Lumină le fie
Şi-această copilă.

Cu dragostea TA
Împresoară-i mereu.
Să-Ţi poată cânta
Ş-atunci când li-i greu.

Şi-i ţine-n vecie
Curaţi ca acuma.
N-ajungă să-i ştie,
Nici frigul, nici bruma.

Le dă sănătate,
Putere şi spor.
Să-şi crească-n dreptate
Şi-acest scump odor !


Învaţă-mă, Doamne
                                                                                            sus
Învaţă-mă, DOAMNE, să plâng
Doar, pentru păcate şi milă,
Alungă-mi tristeţea ce strâng
În zile trecute cu silă.

Învaţă-mă, DOAMNE, să spun
Cuvinte curate şi blânde.
Aproape cu ele s-adun
De TINE inimi flămânde.

Învaţă-mă, DOAMNE, să fac
Mereu, voia TA, cea preasfântă
Ş-ajută-mi, TE rog, ca să tac,
Când gânduri noian mă frământă.

Învaţă-mă, DOAMNE, să vin
Cu gândul la slava cerească
Să nu-mi mai pară un chin
Mărunta-mi, viaţă lumească.


Nu
                                                                                            sus
Nu dispreţuiţi lacrima
Şi n-astupaţi izvorul
Acei ce nu-l aveţi...
Cu ea o plângi pe mama,
În el, se scaldă dorul,
La vreme de tristeţi.

Nu rupeţi firul ierbii,
Nici floarea n-o ucideţi,
De n-aţi sădit-o voi...
E cum aţi bate cerbii
Ori vulturii să-i prindeţi,
Cum v-aţi spăla-n noroi...

Nu spuneţi vorbe goale
Şi n-ascultaţi minciuna,
La cei fără de minte...
Chemaţi tăcerea moale
Să intre ca şi luna
După o zi fierbinte.
 

Primãvara
                                                                                            sus
Dacã vine primãvara,
Cu cãldurã şi cu verde
Deşi mi-i departe ţara,
Bucuria nu se pierde.

Fiindca î-L avem pe Domnul
Care vede, ştie toate…
Şi-nsoţeşte pe tot omul
Şi aproape şi departe.

Şi pe vreme mohorâtã
Şi la ceas de sãrbãtoare,
Cu iubire nesfârşitã
EL, ne dã în dar iertare.

1 Martie 2007